Love is blind.

Candva, demult, in tineretile mele naive, mi-ai spus ca, dintre doi, unul cu siguranta iubeste mult mai mult ca celalalt, iar ulterior si sufera. Ai ales fara sa-mi ceri acordul, fara sa te gandesti, ca eu sa fiu cea sacrificata.

Chiar daca timpul a trecut ca nesimtitul pe langa mine, inca ma chinui sa strang tare din pumni, din dinti, trebuie sa ma fortez, sa ma auto-maltratez, e ca si cum m-ai fortat sa lupt impotriva furtunilor abundente din ultima vreme, e ca si cum as impinge vantul sa bata in directia opusa, e ceva cu totul opus decat ceea ce am putut face pana acum. Si stii prea bine ca... am facut atatea. Poate totul. Ma intreaba multi din jur ce imi mai trebuie sa fiu fericita, pentru ca ei ma vad independenta, glumeata, ambitioasa, frumoasa, cu viitor promitator. Raspunsul meu a fost intotdeauna: nu-mi doresc nimic pe lume, nici macar sanatate, ci doar sa fiu iubita. Si raspunsul mira si doare si pe cel mai strain om de langa mine. Am realizat ca orice dorinta am avut, mai devreme sau mai tarziu mi s-a indeplinit, asta pentru ca m-am rugat, am sperat, am visat si am fost optimista, cum tu mereu imi spuneai sa fiu. Dupa secunde, minute, ore, zile, saptamani, luni si acum si ani, dorinta mea care arde ca o flacara ce nu se stinge nici macar cu o tona de apa, este sa vii, sa ma sperii cu atingerea brusca si plina de dor, de dorinta, sa-mi soptesti prin priviri ca iti pare rau, ca nu-mi mai dai drumul, ca n-ai sa mai pleci unde vroiai sa pleci, ca ma lasi sa te venerez si ca... imi arati ca visele avute seara de seara devin realitate daca sunt optimista cum ai spus tu.
Dar ce-ti pasa tie, chip de lut, dac-oi fi eu sau alta? Nu-ti pasa decat sa fii cocos atacator de puicute abia pufuite, te gandesti la al tau aparat generator de pofte trupesti, la instinctul tau ascutit de manipulare totala.