Ploua.

In ultimul timp a fost o vreme zbuciumata. Atat la propriu, cat si la figurat. De cand cu cifra 20 din viata mea, fiecare ploaie care a atins pamantul, nu mi-a ocolit pielea. Noroc ca nu era asa rece, sau poate ca eram si eu rece si atunci, de-aia n-am facut diferenta. Atatea legaturi intre intensitatea ploii si zilele mele nu m-am gandit vreodata c-am sa fac. Tunete si fulgere si stropi consistenti de apa, stalpi de lumina de pe strada care scoteau scantei si flacari, oameni trazniti si lesinati pe langa mine, totul ca un vis in care trebuia sa alerg, sa ma feresc, sa scap, ca sa ajung la el...Pentru ca ma tot respinge, ma tot impinge, ma tot minte, ma tot umileste, ma tot omoara. Pana acum pateam asta doar eu cu mine, era o furtuna cu al meu ego, acum insa iat-o si pusa pe scena.
Si eram pe strada singura, in ploaie, tragand dupa mine doua genti pline cu...dor, cu dorinte, cu iubire, cu vise. Atat de grele, ca am si cazut in ditamai balta plina cu apa si noroi, dar mi-a placut. Am ridicat privirea in sus si am simtit cum totul se revarsa asupra mea, totul insemnand si ura si iubire. Pentru ca in viata, totul=iubire+ura. E o ecuatie cu rezultat negativ, cel putin pentru mine, o ecuatie cu o cunoscuta-necunoscuta, sau mai bine zis o necunoscuta cu doua fete, cu doua variante. Si ma ridic si pornesc la drum si ma chinui cu gentile mai grele decat mine. Asteapta-ma ca vin spre tine... Primeste-ma... Deschide-ti bratele... Saruta-ma pe frunte...
SI IA-MI GENTILE, SUNT NUMAI PENTRU TINE!