duminică, 22 august 2010

Acasa ?

... Ma apropii cu pasi repezi catre un loc. Ajung. Nici prea mare, nici prea mica, o casa proaspat vopsita in alb. Deschid poarta care parca ma cunostea de 20 de ani si n-a mai scartait ca de obicei. Urc aleile in panta. Ma asez pe banca proaspat lacuita si... ce simt? Un ametitor miros de flori viu colorate si inalte, de iarba proaspat taiata, de pui mici galbeni de gaina, de haine proaspat spalate, de vita-de-vie, in curand roditoare, de ciment abia uscat, de o catelusa mica si jucausa care nu stia cum sa sara mai sus si sa ajunga la gatul meu sa ma linga. Am o senzatie ciudata, parca ar fi si parca nu ar fi "acasa"... Respir adanc si incerc sa mai simt ceva familiar. Ma duc in fata casei, geamurile deschise la maxim, venea un miros de mobilier sters cu Pronto si o muzica din anii 80` in surdina. Si fara sa-mi dau seama, ma lovesc si pic intr-un leagan firav care incepe sa danseze cu mine fara sa-mi ceara voie. Si m-am lovit. Si m-am trezit. In spatele casei, acelasi vechi scaun de fier pe care-l credeam al unei zane, insa ruginit si aproape cazut. Ba chiar si aceeasi groapa sapata in fiecare an de mine ca sa sadesc o samanta de floare furata de pe un varf de munte. Familiar si atat. Si totusi lipseste ceva... Nu deslusesc ce anume... Simt ca ma regasesc, dar totusi ar fi mai bine sa...sa ma duc inapoi de unde am venit. Nu mai stiu de unde am venit. Stiu doar ca aici deja locul nu-mi mai apartine. Cel putin nu mie, Stefi-de-acum. E deja intuneric. Din vina mea cred ca se bat norii deasupra casei, negri si urati si razbunatori, ca nici nu lasa biata luna, perfect rotunda, sa-mi lumineze mintea. Greierii astia multi ma zapacesc, imi pierd auzul. Ma uit la poarta si astept sa parcheze masina rosie a fericirii, cu un numar haios la masina, KKS. Si nu mai vine. Si totusi, nu e atat de racoare incat sa nu pot dormi aici, uitandu-ma cum violeaza norul ala pe celalalt, ascultand concertul greierilor, mirosind florile si iarba parca umezita de o bruma destul de prematura si... urmarind fiecare far de masina care-mi lumineaza slab banca pe care m-am asternut. Noapte buna!

2 comentarii: