Cineva mi te-a barfit si mi-a spus ca esti un calator, din toate punctele de vedere. Ca fugi dupa nici tu nu stii ce, dintr-o parte intr-alta, de pe un nor pe altul, ca daca ceri material, primesti spiritual si invers. Si aprob barfa asta, numai cand mi-amintesc ochii-ti sterpi, vinovati si posedati. Au inceput cuvintele sa-mi stea tacute-n varf de limba si ezitarea sa-mi fie risipitoare. Ce rost? Ce atata rost? Ti-am zis de nenumarate ori ca stiu ce cauti si stiu sa-ti ofer ca sa te pastrez. As vrea ca vorbele astea sa-ti ramana lipite cu Super-Glue de mintea-ti bolnava, alaturi de cateva altele, cu care te poti hrani in momentul in care realizezi ca ai pierdut tot. Calatorule, ai privit vreodata doar cu inima? Stii tu ce inseamna obsesie? Nu stii ca obsesia pentru bani si placere e cu mult mai ucigatoare decat aia pentru iubire neimpartasita? Aici intervin intre noi legile nimicului, nimic nu spui, nimic nu faci, nimic nu dai, nimic nu ai. Esti ca un ceas, odata intors, mergi fara sa stii de ce. Unde te duci, calatorule? Daca pleci, n-ai sa poti trai cu tot ce-a fost si nu mai vrei sa stii. Nu poti arunca gunoiul sub covor si gata, ai facut curatenie in viata ta. Ramai nehotarat de parca viata ar fi vesnica. Ma simt in aglomerarea asta de ganduri ca intr-o rochie prost taiata si de o culoare in care nu-mi sta bine. Acum absenta odihnei si raceala crunta ma obliga sa-ti dau un sfat prietenesc: te rog, te implor, dezbraca-te de tot ce ai auzit despre tine. Ia hainele mele pe tine. Fara ele viata-ti va fi un Iad, o amintire fara puterea de a mai schimba ceva. Si ia odata umbra ta din lumina mea!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu