Suflet gol, amanetat.

Ca pestele pe uscat am fost in ultimele 10 zile. Fara internet, fara melodiile mele, fara filme, fara acces la lumea rea, aglomerata, figuranta, ipocrita. M-am pitit intr-un colt de lume, nu uitat de Dumnezeu, unde am incercat, chipurile, sa ascund ceva, sa uit, sa planuiesc, sa castig o lupta din razboiul crunt desfasurat de 2 ani incoace. Mi-ar fi placut sa revin cu noutati, cu vesti bune, cu alte aripi si alte planuri prin care sa daram tabara adversa. Dar, surprize-surprize, vorba cantecului, in lipsa mea, sufletul mi-a fost amanetat. Si cred ca pe bani putini, pentru ca cel care a facut aceasta tranzactie, e asa orbit de bani, incat, pentru o suma mica, m-a putut amaneta mult prea usor. Dar, in fine, poate la un moment dat, vreun cumparator binevoitor, se va risca sa deschida usa de la vitrina in care-mi va zacea spiritul si va beneficia de marfa prafuita. Ciudat, misterios si inspaimantator, nu?
Ce se intampla cand un om se hraneste, in loc de paine si apa, cu amintiri? As contesta orice raspuns, spunand ferm ca traieste si rezista. Ca le gateste si le prepara, cu doar sare si piper, le amesteca la foc constant si pune mereu cate un strop de apa, prelucrat din lacrimi. Gustul e... incendiar. Conform prietenului Google, amintirile primesc cateva zeci si poate sute sau chiar mii de definitii si de metafore, citate si povesti. Fiecare simte si defineste diferit. Eu, pe amintirile astea, le vad ba ca pe-un aprig dusman care ma impinge spre trecut, ma infunda intr-o celula fara cheie de eliberare, alteori ca pe un prieten ieftin, care ma consoleaza cu un zambet provocator in coltul gurii. Esenta? Nu le pot da drumul sa zboare, indiferent ce-ar fi. Pentru ca DOAR ele mai zac in al meu suflet gol.
Tine minte, donator de amintiri nemuritoare, tu- cel care m-ai amanetat aproape gratis numai ca sa scapi de mine, tine minte ca niciodata nu am vrut sa se ajunga aici, iar in momentul in care avionul te va duce pe taramul asa-zisei cirese de pe tort, astept plicuri cu foi goale, in loc de scrisori, sa stiu macar ca si al tau suflet gol inca respira.

Dor.

Incontrolabil. Inimaginabil. Involuntar. Insuportabil. Tanjesc exagerat de mult dupa acea atingere catifelata si uneori brusca, alteori suava. O atingere care din prima secunda mi-a redat viata ce-o credeam incetata, care mi-a aratat cum ca, tot ce tinea de imaginatia si visele mele chiar poate exista, o atingere aparent sincera, dar cu totul mincinoasa, interesata, egoista. Tanjesc dupa atingerea asta, am nevoie de ea ca de aer, as inlocui-o cu absolut orice, dar nu se poate, e strict originala, e unica, e tot ceea ce corpul meu firav ar avea nevoie. Si am primit-o in nenumarate clipe, in nenumarate locuri, pe ploaie, pe soare, pe frig, pe cald, subtil sau direct, voluntar si chiar involuntar. Si numai imaginea pielii usor rosiatice la cea mai fina atingere, caldura emanata, mirosul acela mai puternic si mai dependent decat orice apa de parfum scumpa, ochii usor rosii, parca lacrimand, buzele tremurande de parca ar vrea sa spuna minciunile ascunse de-a lungul timpului, toate ma fac acum sa... tremur, sa lacrimez, sa tip pana se crapa peretele, pana ma dor falcile, s-o iau la fuga si sa alerg pana cad, intinsa pe incinsul asfalt din fata portii, unde candva... isi oprea masina fericirea... Si parca timpul nu mai are nici notiune acum, secundele-mi par ore, de dor, de dor sarat, de dorinta si disperare, de iubire pura si sincera si mult prea puternica sa poata inceta vreodata. Si numai imaginea chipului privindu-ma miseleste , imi face buzele sa tremure si sa se alungeasca usor, sa dea nastere unui zambet care doare.
Unde-mi esti donatorule de vise si sentimente, creatorule de dependenta, poetule de minciuni? Ai plecat in cautare? Afla ca ceea ce cauti e aici, la mine, atingere absoluta, voce sincera, devotament continuu, daruire sfanta si si si si si si iubire nemasurabila. Renunta la tot, restul e minciuna si inselaciune, restul e egoism si batjocura, restul e saracie si ploaie multa, restul e nesiguranta. Dar eu, eu niciodata nu as putea si nu as permite sa am eu totul si tu nimic, eu as imparti totul si ti-as da tie mai mult, eu te astept, te strig, vino, haide, aici, eu, te implor...

Start!

Fix jumatate din corpul meu, acum moale si batatorit, simte ca isi pierde din proprietati, deja sangele isi opreste circuitul, pielea se increteste, firele de par se culca lipite de ea, urmandu-i curbele. Cotul amorteste, degetele parca nici nu mai au spatii libere intre ele si se unesc intr-unul singur, unghiile parca ar putea fi taiate din carne pentru ca nu ar provoca durere, iar tot acest proces se duce lent la creier, la minte. Creier... minte... Un infinit de ganduri mixate, toate se zbat, se bat, se injura, blesteama si tipa. Toate ar vrea sa transmita inimii sentimente si actiuni, dar se refuza totul. Access denied! Ochii deja sunt mai uscati decat un desert care n-a mai simtit apa de zeci de mii de ani, alearga intr-un cerc, negasindu-si traseul. Cauta ceva, pe cineva, care nu mai e, care in aceste secunde decoleaza spre un alt taram, necunoscut, departe, sus... Si centurile trebuie puse, mare atentie, telefoanele inchise, relaxati-va si...drum bun, drum bun my almost lover.
Resemnare.

Ajutor.

Tristă. Mă simt pierdută şi mă gândesc că am obosit… Am obosit să aştept un telefon pe care probabil nu am să-l primesc niciodată. Am obosit să dau de medici care se uită la tine şi-ţi spun că nu ştiu ce ai, sau că, pentru ceea ce ai tu, ei nu au nicio soluţie. Am obosit să sper că lumea va deveni, cândva, mai bună. Că oamenii vor avea măcar un gram în plus de bun simţ, că nu voi mai da de mitocani la tot pasul, că persoanele de pretutindeni nu vor mai fi laşe. Dar dacă într-o zi, în faţa lui Dumnezeu, promiţi că dacă vei învinge boala, vei fi o persoană mai bună? Ţi-ai ţine promisiunea? Până când?
Încerc să-mi imaginez că viaţa mea este o cameră care pe vremuri era albă, dar pe măsură ce a trecut timpul, s-a murdărit. Ea s-a umplut atât de culori vesele şi de modele jucăuşe, cât şi de pete detestabile. Aceste “pete” sunt greşelile mele, momentele în care am fost laşă, clipele în care am suferit, situaţiile în care am acceptat să fiu minţită şi multe altele. Dar, ce ar fi dacă această cameră ar exista cu adevărat? Aş încerca să o curăţ. M-aş gândi de unde provin petele şi cu ce aş putea să le îndepărtez.
Acum e momentul când trebuie să încep să fac două lucruri obligatorii pe zi. Prima ar fi să şterg o pată de pe peretele meu şi a doua ar fi înlocuirea acesteia cu una colorată. Am să mă gândesc în fiecare dimineaţă la un lucru care mă nemulţumeşte în viaţa mea de zi cu zi şi voi încerca să-l „repar”.
Am o problemă. Câteodată zâmbesc prea mult. Lumea-mi spune că aduc un val de bună-dispoziţie pe unde merg. Să fie chiar aşa? Sunt puţine momentele în care mi se vede pe chip că ceva nu este în regulă, însă cei care mă cunosc nu pot fi păcăliţi. Zâmbetul nu-mi va aduce înapoi prietenii sau persoanele dragi pe care le-am „pierdut”, însă mă face să mă simt mai bine şi să le transmit celor din jur că „totul este bine”…

[Saru-mana D. Nicolae]

Ai grija de tine... Si intoarce-te...

Daca, poate, am avut momente in care am simtit resemnare si impacare sufleteasca cu situatia oferita de tine, acelea au fost momente in care m-am rugat ca macar sa ramai, sa nu pleci, sa te mai pot vedea, sa te mai pot auzi, sa te simt aproape de mine. Si uite ca tocmai de ce ma temeam, nu am scapat. Valabila vorba populara: de ce ti-e frica nu scapi. Si ah, cat doare, sa-mi aflu viitorul din gura altora, sa stiu ca am sa raman fara ce ma mai tinea treaza in diminetile pustii si reci si ce ma adormea seara cu un oftat adanc. Si ai sa pleci departe, mult prea departe ca sa mai pot veni la tine pe ascuns, sa-ti urmaresc seara forma corpului la geam, asa cum am mai facut, n-am sa-ti mai aud glasul, n-am sa mai am nici nimicul avut pana acum. Si deja vad cat de intuneric va fi, exact ca in secundele astea cand mi s-au impaienjenit ochii si nu mai vad tastele, va fi permanent innorat si ploios, ca acolo unde mergi tu, va fi potop, va fi un chin ucigator. Nu stiu daca exista cuvinte care sa exprime in limba romana exact ceea ce simt ca va urma…

Ai grija de tine, sa nu se intample ceva, totul va fi bine, sigur va fi bine, vei vedea…

Si intoarce-te cand dorm, intoarce-te cand inca sper, cand inca visez, intoarce-te sa te iubesc...