De ce se zvoneste ca amintirile sunt comori? Eu, ca intotdeauna, am alta parere. Eu simt altfel, eu cred altceva, eu fac altceva, eu merg pe alte principii, eu merg in alte locuri. Si mi se pare atat de normal, incat deja gata, nu mai vreau sa schimb mare lucru la mine. Doar cateva mici detalii acolo, care teoretic nu ma afecteaza.
Amintiri. Zi de zi ma invadeaza amintiri. Amintiri legate de te miri ce. Amintiri atat frumoase, cat si urate, amintiri care-mi aduc zambetul, amintiri care-mi aduc si izvoare de lacrimi. De-aia clasific eu amintirile in mai multe categorii. Amintirile mele din copilarie ar trebui sa fie cele mai frumoase, mai ales acelea in care ma jucam zi de zi, in vacantele de vara, cu verisorii pe care, la vremea aia ii consideram frati, alergam, glumeam, invatam sa crestem impreuna, invatam sa nu stam unul fara altul, sa mergem peste tot, invatam sa iubim. Timpul asta, il urasc, il detest, mi-i cel mai mare inamic, el a distrus totul, el a distrus fragilitatea si gandirea aia de copil, el mi-a luat "fratiorii" si vacantele cele mai frumoase din cate poate exista, el m-a facut "sa fiu mare". Si cati fiori ma iau numai cand imi amintesc o zi din acele vacante, parca si tremur de emotie, simt cum as da orice pe lumea asta sa dau timpul inapoi si sa traiesc din nou acele clipe, iar cand timpul ar veni iar sa distruga tot, as stii sa actionez impotriva lui si sa previn anumite lucruri. Cu toti vrem asta, stiu.
Timpul, pentru mine, e o imensa enigma, nu reusesc sa inteleg de ce trebuie sa existe, de ce n-am o telecomanda sa-i pot da stop si play cand am nevoie? As face atatea si pentru altii care stiu ca ar fi avut nevoie. As schimba atatea. L-as schimba pe el si... stiu sigur ca acum ar fi cunoscut fericirea. Ii vreau fericirea mai mult decat mi-o vreau mie. Vreau sa aud, sa stiu ca am facut pe cineva fericit. Ma rog atata sa traiesc sentimentul asta, sunt atat de convinsa ca in felul asta as fi si eu fericita.
Toate trec ? La mine, nu trec decat din punct de vedere temporar. Pentru ca, de fapt, toate lasa niste cicatrici, niste urme care dor mai tare ca orice. La mine, totul lasa amprente de "nesters". La mine, din pacate, pentru ca vreau sau nu vreau, toate raman.
Asa ca, timpule, vino si ia-ma si du-ma inapoi in trecut si... si lasa-ma acolo!!
Amintiri. Zi de zi ma invadeaza amintiri. Amintiri legate de te miri ce. Amintiri atat frumoase, cat si urate, amintiri care-mi aduc zambetul, amintiri care-mi aduc si izvoare de lacrimi. De-aia clasific eu amintirile in mai multe categorii. Amintirile mele din copilarie ar trebui sa fie cele mai frumoase, mai ales acelea in care ma jucam zi de zi, in vacantele de vara, cu verisorii pe care, la vremea aia ii consideram frati, alergam, glumeam, invatam sa crestem impreuna, invatam sa nu stam unul fara altul, sa mergem peste tot, invatam sa iubim. Timpul asta, il urasc, il detest, mi-i cel mai mare inamic, el a distrus totul, el a distrus fragilitatea si gandirea aia de copil, el mi-a luat "fratiorii" si vacantele cele mai frumoase din cate poate exista, el m-a facut "sa fiu mare". Si cati fiori ma iau numai cand imi amintesc o zi din acele vacante, parca si tremur de emotie, simt cum as da orice pe lumea asta sa dau timpul inapoi si sa traiesc din nou acele clipe, iar cand timpul ar veni iar sa distruga tot, as stii sa actionez impotriva lui si sa previn anumite lucruri. Cu toti vrem asta, stiu.
Timpul, pentru mine, e o imensa enigma, nu reusesc sa inteleg de ce trebuie sa existe, de ce n-am o telecomanda sa-i pot da stop si play cand am nevoie? As face atatea si pentru altii care stiu ca ar fi avut nevoie. As schimba atatea. L-as schimba pe el si... stiu sigur ca acum ar fi cunoscut fericirea. Ii vreau fericirea mai mult decat mi-o vreau mie. Vreau sa aud, sa stiu ca am facut pe cineva fericit. Ma rog atata sa traiesc sentimentul asta, sunt atat de convinsa ca in felul asta as fi si eu fericita.
Toate trec ? La mine, nu trec decat din punct de vedere temporar. Pentru ca, de fapt, toate lasa niste cicatrici, niste urme care dor mai tare ca orice. La mine, totul lasa amprente de "nesters". La mine, din pacate, pentru ca vreau sau nu vreau, toate raman.
Asa ca, timpule, vino si ia-ma si du-ma inapoi in trecut si... si lasa-ma acolo!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu