Alandala.

Stefi este un personaj regasit in mai multe tipuri de povesti. Sunt basme cu al ei Fat-Frumos, calare pe cal alb, cu zane si flori multe, cu happy-ending, DAR asta numai in visele din adancul noptilor crunte si scurte. Sunt si povesti cu sad-ending, dar care se intampla in realitate si care nu fac decat sa demonstreze inca o data cum stau lucrurile, cum sunt cei din jur pe care-i iubesti sau fata de care ai o anumita simpatie. Stefi in fiecare zi are cate o poveste, cum spuneam si anterior. Totul e ca acel tip de roman cu sertarase. Astazi, insa, Stefi nu mai stie in ce fel de poveste joaca. Totul e confuz. Ea s-a inselat crezand ca locatia povestii ei va fi intr-un loc ales de ea. Anturajul si circumstantele i-au jucat feste. E soare afara, intr-adevar, insa e asa de ciudat sentimentul acesta de nesiguranta si de negasire a locului propice acomodarii, e atat de singura Stefi, atat de neinteleasa si atat de concentrata asupra unui singur gand, incat uita de ea, uita de ce trebuie sa faca, uita de tot, ea zboara si zboara si zboara, sperand ca se va lovi de vreun nor negru care o va face sa cada si sa revina la crunta realitate. Si desi pana acum s-a mai lovit de cate un nor gri care trebuia, in mod normal, s-o avertizeze, ea tot zboara, ea tot cauta, ea tot spera si tot incearca sa ajunga si mai sus. Sa fie inutila incapatanarea ei? Sau sa fie un atu?
Cert este ca, de ceva timp, Stefi cunoaste locuri noi, oameni noi, oameni cu intentii bune, oameni ciudati. Stefi merge peste tot. Stefi se transforma iarasi. Iar in secunda de fata, nu o macina decat urmatoarea intrebare: cum se va termina intreaga ei poveste?