I`m yours.

Trebuie sa recunosc ca e un sentiment destul de vechi si ca, in consecinta, sunt obisnuita cu Stefi asta noua. Si ca sa fiu mai explicita, este vorba de acea stare de rau pe care multi o au, dar care nu persista la fel de mult ca si la mine. E o stare de nevroza permanenta, chiar si-n somn, de irascibilitate instantanee, de repulsie totala fata de majoritatea indivizilor din jur, e o stare si de plictis, de incapabilitate de a face ceva productiv, de a multumi pe cineva si tot asa... Ma intreb deseori cum o fi sa auzi cuvinte de lauda, cuvinte calde si incurajatoare, cuvinte de multumire sau cuvinte care, atat practic cat si teoretic, sa te duca pe una din culmile renumite ale fericirii. Ma intreb cum e sa ti se spuna in fata ca esti iubit si chiar sa fii, ma intreb cum e sa ti se multumeasca din suflet pentru ceea ce ai facut pentru tine sau pentru acel cineva, ma intreb mereu daca exista intr-adevar acea fericire, pe care o vad zilnic printata pe cate o fata necunoscuta. Sper ca ce simt sa nu fie ruda cu sentimentul de invidie. Sper sa fie doar consecinta faptului ca sunt profund dezamagita de mine insami, dar nu numai. Ciocolata alba era singura alinare a mea. Cum mancam un cubulet, zambeam singura si ma simteam mai linistita. Daca nici asta nu mai are efect, oare ce trebuie sa mai fac? Nu ma intreb numai eu, ci si multi altii din jur: unde e Stefi??? As vrea ca o voce sa-mi zica ca totul va fi bine, ca ii pasa de mine, ca se gandeste la mine, ca imi poarta de grija fara sa stiu eu, ca imi pot sterge lacrima pe umarul sau, ca soarele deocamdata e pe strada altora, dar urmeaza si strada mea. As vrea si as vrea ceva putin, minor, nesemnificant, necostitsitor. Niciodata n-am cerut luna de pe cer nimanui si nici vreun alt lucru greu de obtinut. Niciodata n-am vrut sa se sacrifice cineva pentru mine. N-am vrut decat sa pot darui cuiva ceva, ceva frumos, ceva maret, ceva grandios, ceva rasarit din sufletul asta plin de...de nici nu stiu ce mai e in el. Am trait asteptand sa-i pot prezenta speranta, iubirea si fericirea. Iar acum visez... un el si o ea, pe malul marii, nisip fierbinte, apus, sunetul marii, doua maini unite si atat. Visez... visez... visez si atat. De ce "el" e tocmai el, de ce "ea" sunt tocmai eu?