Alt vis.

Am un ceas. E vechi, are o poveste. La 5 ani, i-am cerut bunicului un ceas. Mi-a luat un ceas. L-am foarte purtat. M-am facut mare si bunicul avea el nevoie de un ceas si i l-am dat pe ala. Il purta in buzunarul stang al unei camasi albe. Nu mai avea o curea. Dar mergea. A murit bunicul. Ceasul inca nu. Si i l-am dat sa-l ia cu el dincolo. In acelasi buzunar stang al altei camasi. Inexplicabil, dar prea real, ceasul sta si ticaie obosit langa mine, imbibat cu un miros de vechi sau aer inchis. Si am rabdare sa ma uit la el, urmaresc secundele, minutele, mai am putin si vad si ora cum se schimba. Ce-ai spune tu, vis pierdut intr-o gaura acoperita cu caramizi ciobite, sa iesi de acolo, sa te intorci din drum, sa te razgandesti si sa mi te implinesti? Fa-ma sa inchid ochii-mi obositi de atata cautare, de atata lupta umeda, fa-ma sa adorm pe perna-mi moale si proaspat invelita cu ceva matasos, surprinde-ma in somn, ia-ma de mana sau lasa-ma sa-ti ating parul cret si negru, pielea-ti rosie si fina, dar totusi batrana, lasa-ma sa-ti spal mizeria in care ai zacut, lasa-ma sa-ti acopar cu mana-mi dreapta buzele groase si muscate cu atata dor de buzele-mi crapate de atata asteptare, lasa-ma sa-ti scot inima din piept si sa-ti bag alta in loc, lasa-ma sa te conving sa nu ne mai luptam sa fugim unul de altul, lasa-ma macar o noapte sa dorm. Iar maine dimineata, trezeste-ma firav cu o raza de soare inghetata pe geamul de termopan si intrerupta de o suvita de par de pe fata.

Si ceasul toarce in buzunarul stang al camasii mele de noapte, croita dintr-o dantela neagra. Astept. In curand, ne vom regasi.