Vai ce-mi place. Stau intinsa pe spate, privirea fixata pe albastrul infinit al cerului, zaresc numai o pasare care se inalta din ce in ce mai sus, cu aripile din ce in ce mai frante, dar ambitioase. As vrea sa fiu si eu asa. Dar de fapt sunt. Altfel nu mai scriam acum. Cateva fire naravase de iarba simt nevoia de iubire la fel ca si mine. Tocmai de aia simt cum ma gadila usor pe gat, pe langa ureche, ba chiar un fir imi atinge buza de jos. Miroase a curat, a pur, a frumos, a nevinovat. Ma gadila si lacrima din coltul pleoapei. A izvorat de acolo de unde sunt atat de multe, a izvorat din cauza soarelui si nu numai. Sunet surd, sacadat de pian imi zboara in urechi. Deja ametesc si totul se invarte cu mine. Unde sunt oare acum? Si de ce e atat de liniste? Si unde e? Si oare ma aude? Striiiig, te striiiig, aici sunt, uite-ma, prinde-ma, ia-ma...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu