Realitate imaginata.

Hei tu! Tu cel care dormi acum zambind! Ai idee,oare, cat de mult pot eu sa te iubesc?
Tu barbat, cu suflet frumos, ales dintr-o lume cu milioane de alte suflete poate mai bune sau mai rele,mai credincioase sau mai egoiste, banuiesti oare ca imi tii sufletul in palme? Tu barbat aparut in calea mea de cand eram copil, tu om care stii despre mine tot,tu stapan peste inima mea, tu cel care ai stiut sa ramai intr-o vreme in care toata lumea alegea sa plece, ai idee cat de multe-ti datorez? Stau aici si iti zambesc, in timp ce dormi linistit si impacat, asa cum nu credeam c-o sa mai stau! Stau aici in timp ce respiratia ta calduta imi incalzeste mainile cu care-ti scriu. Stau aici, fericita, admirandu-te si divinizandu-te fiindca ai reusit sa ma faci sa te iubesc asa cum nu credeam ca o voi face! Imi petrec o noua dimineata, aici, in casa si in patul nostru acaparata de iubirea noastra fara sa imi pese de frigul si povestile de-afara! Ma gandesc la noi si zambesc cu ochii indreptati spre bratul tau ce ma inconjoara protector in fiecare noapte. Stau aici intr-o noua zi din viata mea mangaind, ca si ieri, chipul barbatului pe care il iubesc nespus.Visez cu ochii larg inchisi alaturi de barbatul meu nesocotit si plin de viata, de strainului meu naiv si iubitor, credincios mie si ciudat de necredincios celor din jur.
Stau aici, intr-o alta zi din viata mea, sprijinita pe umarul singurului barbat din lume care a reusit sa-mi aseze la picioare siguranta, credinta si telurile pe care sa imi rezem, linistita, dragostea!

Pacat necesar

Degeaba masa e plina de florile lui 1 martie, nu sunt ale mele. Degeaba mirosul zambilelor mov ma imbata. Aprind lumanarea neagra cu miros de barbat si o las sa se scurga pe farfuria plina cu firimituri de la o coaja de paine. Simptomele unui vampir inrait se inabusesc in mine, pitind soarele aproape apus dupa draperiile groase. Ma dor pupilele de la o singura raza de lumina. Respiratia alearga flacara lumanarii si ganduri perverse danseaza in jurul unei melodii zemoase.

Suvitele-mi scurg picaturile spumei unui sampon scump, neindepartat inca de pe scalp. Cafeaua ma striga de pe coltul mesei, scrumiera se cere golita. As vrea sa stiu unde umbli, cui ii soptesti bule de caldura in spatele urechii, palmele cui strangi, ce parfum ieftin mirosi, tarziu in noapte. Sau in ce ochi prost rimelati te increzi din nou, ce chip arhi-zidit mangai, caci sunt sigura ca ti-ai amanetat din nou un gunoi carnal.

Prefer sa ma intorc la aceeasi lunga asteptare, pentru ca, sa fim seriosi, cand te simti plictisit si nedorit, tarziu in noapte, la cine vii? La acelasi incorsetat si devotat corp, la aceleasi buze uscate, la acelasi miros de vanilie, pe care-l adori. Stiu ca astea sunt doar texte pentru tine, dar sunt cele carora le-ai dat copy-paste in neuronii tai spalati de o ideologie pacatoasa. Asa ca, te astept, cu nevoia acuta a unei imbratisari, pe asternuturile moi, sa ne aruncam in vartejul nepasarilor crunte.

Asteptarea ucide timpul. Deci e cazul sa incui usa cu cheia pierduta?