Aberatii adevarate.

M-am cufundat intr-un fotoliu si am ramas inerta in pozitia initiala (care de altfel nu e comoda) multa vreme fara sa fiu capabila de a mai face o miscare macar s- o corectez. N-as putea spune ca ma gandesc la ceva anume. Ma gandesc la cateva zeci de lucruri in acelasi timp, incercand sa fac un top 10. Totusi, ma apasa materialitatea gandurilor prefacute in plumb, ca la bietul neinteles Bacovia, ma apasa inima pe jumatate dezghetata. Am stat mult sa ma gandesc si consider ca… marile dureri nu dor la inceput. Sunt mari pentru ca deschid o rana ce nu se mai vindeca. Dar de aceea scriu, pentru ca prin destainuire ma linistesc.
Am uitat ca acum o saptamana se desprindea din calendar plecand in trecut un an de cand am blogul meu. Stiu ca poate e un trend a avea blog, dar eu nu pentru asta il am. Sincer, nu stiu daca il am pentru voi. Cred, mai degraba, ca e doar al meu si pentru mine. Iar daca ar fi sa iau postare dupa postare la recitit, de la prima pana la actuala, mi-as reaminti stari peste care am trecut cat de cat, amintiri, momente, locuri, gesturi si… persoane. Si prefer sa nu fac asta deocamdata, pentru ca stiu ca mi-as da seama ca inca am mintea cusuta de sacul fara fund al trecutului. As rataci in presupuneri si indoieli ca intr-un labirint.
Ma gandesc de cateva ceasuri la un final simplu pentru gandurile pictate mai sus. Si cu riscul de a fi gresit-interpretata, imi prezint inca o data nedumerirea si revolta. De ce foarte multi nu stiu si nici nu vor sa iubeasca? De ce fug de acest sentiment simplu, dar complex, unic, dar adaptabil fiecaruia? De ce exista atunci sentimentul asta daca mai mult decat jumatate dintre noi nu ne chinuim sa-i mentinem flacara aprinsa?

Am citit acum cateva zile niste ganduri de-ale lui Octavian Paler, ganduri dintr-o poezie geniala, pe care am s-o postez singura candva, pentru cei care poate nu au citit-o. Grozav om. Spunea ca a invatat ca "nu poti face pe cineva sa te iubeasca, tot ce poti face este sa fii o persoana iubita". Si ca "nu contează CE ai în viaţa, ci pe CINE ai". Pentru ca principala noastra datorie era sa ne iubim. De aici si revolta mea si nervii tociti pe unii din jur, care gasesc sensul cuvantului viata in cu totul alte activitati vicioase.
Cert e ca, eu - om mic, nu pot schimba gandirea si viata nimanui. Asadar, ma rerag din nou in colivia mea, blocata de o cheie mica de aur, tinuta in buzunarul stang al singurei tale perechi de jeans.

Trezire primavaratica.

5:26 a.m. Doar am simtit nevoia sa ma trezesc. Dar cand am mijit ochii, lumina lampii aprinse si a laptopului m-au orbit. Si totusi, mi-as lasa pleoapele obosite sa cada la loc, in scopul de a-mi afla menirea nocturna. Totusi, zaresc de la etajul 6, printre pleoape, cum se contopesc orizonturile ca untul topit pe o felie proaspata, subtire taiata, de paine.
Teama crescanda cu privire la vulnerabilitatea internetului imi creste. E ca si cum viata se muta pe Facebook si Messenger. Dar stiu ca ma pot controla. De fapt asta si fac. Si reusesc. Ma abtin sa-ti zaresc chipul naiv si rosiatic intr-o poza facuta de-o minciuna. Daca ai fi fost mai destupat la ochi si creier, ai fi atins performanta de a stii ce e bine pentru tine si ai fi alungat raul ademenitor de langa tine. Si m-ai fi invatat si pe mine cum sa fac asta. Pentru ca m-ai lasat legata la ochi cu o carpa imbibata cu alcool, m-ai ametit cu prostia, cu nesiguranta, cu fuga ta.
Si urme de ceara de la lumanarile tale cu aroma de vanilie zac pe covorul gri si pe draperia rosie. Si-mi simt cuvintele cum stau blocate intre gura si degete, dezgrop amintiri de parca m-as juca cu fiecare fir de nisip de pe malul marii inghetate.
Si atat de mult a durat sa-mi aleg cuvintele potrivite pentru suma infinita de ganduri care zace in mine de cand ti-ai luat zborul in tara rece. Pentru ca momentan, ma simt ca un calator cu un sac in spate. Si nu sunt Mos Craciun. Dar sacul asta parca e singura mea avere. O avere de miliarde de amintiri ce nu pot fi sterse.
Amator de sobite, o primavara frumoasa iti doresc, cu o caldura sufleteasca abundenta, cu un ghiocel alb pur in palma si cu o speranta ce nu se va putea evapora nicicand.